Mi-a plăcut întotdeauna să fie o diversitate cât mai mare în ceea ce fac.
Participanții la proiectul cultural „ConnectArts” 2018 au fost invitații Irinei Vasilescu în emisiunea „Trei răspunsuri despre tine”, Radio România Muzical.
Citește mai jos un scurt fragment din interviul cu Andrei Petrache (Radu Vâlcu Quartet):
Andrei, n-o să te întreb cum s-a născut pasiunea ta pentru muzică pentru că ştiu ai o familie foarte muzicală, cu o lungă tradiție. O să te întreb doar de ce ai virat înspre compoziție și când, pentru că tu ai făcut și pian foarte serios.
Da. De la 3 ani până în clasa a XII-a (am făcut pian) și chiar și acum, dar la un nivel, din păcate, mult mai scăzut. Mi-am dat seama, văzând și la sora mea, care-i programul unui pianist concertist, că n-o să pot să fac asta pe termen lung și că nu mă regăsesc neapărat în stilul ăsta de viață pe care ți-l impune, până la urmă. Mie mi-a plăcut întotdeauna să fie o diversitate cât mai mare în ceea ce fac. Adică am și compus de mic, chiar dacă pe primul loc era pianul. Acum… s-a schimbat puțin.
Apropo de diversitate, am citit că ai studiat nu numai pian, ci și contrabas și flaut?
Da. Doi ani de flaut și doi ani de contrabas. Nu am făcut mare lucru și nici n-aveam prea mult timp de studiu ca să progresez prea rapid, dar mi-am făcut o idee și simt că m-a ajutat mult perspectiva asta a unui alt instrument.
Ai vorbit despre prima ta compoziție, deci e un imbold vechi cel de a compune.
Da, încă de mic compun, improvizez la pian în primul rând. dar mai serios a devenit în ultimii ani de liceu și, până la urmă, mi-am dat seama că ăsta ar fi unul dintre drumurile principale.
Citește mai departe pe România Muzical.