În contextul actual, apa este unul dintre elementele vieții care ne dă atât siguranță, cât și speranță în lupta cu cel mai de temut inamic invizibil al omenirii, așa cum poate fi descris COVID 19. Coincidență sau nu cu perioada pe care o trăim, APA poate deveni sursă de inspirație pentru unii compozitori, mai ales pentru cei care acceptă provocarea venită tocmai din Boston!
Ajunsă la cea de-a 13 ediție, competiția anuală organizată de Boston Choral Ensemble își propune să descopere un compozitor talentat pe care să-l susțină, prin interpretarea în premieră a noii lucrări pentru cor de cameră de către Boston Choral Ensemble.
În acest an, comisia concursului Boston Choral Ensemble propune compozitorilor să scrie o lucrare inspirată de apă, folosind texte pe tema apei. Noua lucrare va avea premiera în cel de-al patrulea concert al stagiunii 2020/2021 (cel mai probabil în mai 2021). Concertul va fi dedicat temei apei și va include muzică de Palestrina, Whitacre și alții.
Boston Choral Ensemble are în componență aproximativ 40 de voci mixte, coriști voluntari cu un nivel înalt de cunoștințe în domeniul muzicii, sub conducerea directorului artistic Andrew Shenton. Formația acceptă și interpretează propuneri muzicale fără acompaniament, cu o durată mai mică de 10 minute. Textele compozițiilor pot fi sacre sau laice, în orice limbă.
Premiul concursului: 1.500 dolari
Data limită de participare: 15 iulie 2020
Taxă de participare: 25 dolari
Solicitanții cu întrebări suplimentare sunt încurajați să contacteze coordonatorul competiției pe adresa Competition@BostonChoral.org
Mai multe informații și înregistrare: https://www.bostonchoral.org/commission-competition