Ansamblul CLARINO

Picture yourself in a boat on a river
With tangerine trees and marmalade skies
Somebody calls you, you answer quite slowly
A girl with kaleidoscope eyes
(Lucy In The Sky With Diamonds, Beatles)

Clarinetul, îmi povestește Emil Vișenescu, este ca un cameleon, atât de repede își schimbă culoarea timbrală şi caracterul sonorităţii. La începutul secolului al XVIII-lea, domnul Johann Christoph Denner a făcut primele încercări ale acestui nou instrument pe care îl dorea mult mai precis în redarea sunetelor decât ce exista până atunci; clarinetul a avut de la început o viaţă proprie și s-a dovedit mult mai versatil și subtil sonor faţă de ce își imagina chiar creatorul său. Foarte ușor treci din registrul acut în cel grav, foarte ușor exprimi emoţii și trăiri contradictorii – specifice, de altfel, naturii umane. Felul în care cânţi la el, distanţa și întreaga poziţie corporală modifică timbralitatea instrumentului, atât de profund se poate asocia și poate exprima caracterul vieţilor noastre. Și nu există doar un singur tip de clarinet, sunt nenumărate variante, iar unele dintre ele sunt în exemplar unicat în România și le auziţi doar dacă ascultaţi Clarino, ansamblul creat de Emil Vișenescu pentru a transmite mai departe dragostea pentru familia aceasta de instrumente.

Cea care a donat instrumentele rare (clarinet piccolo în mib, clarinet alto în mib, clarinet bas în Sib si clarinet contrabas în Sib) este doamna Silvia Schwarzenbach, clarinetistă si profesoară elveţiană, iar ansamblul îi datorează chiar existenţa sa.

Clarino este la fel de cameleonic ca instrumentul în sine – se poate adapta necesităţilor partiturii și contextului, cuprinde muzicieni între 19 și 38 de ani, cântă muzică simfonică, jazz, contemporană, chiar și puţin Piazzolla. Nu se știe din ce motiv, fetele sunt prea puţin atrase de clarinet… păcat. Muzica le așteaptă încă pe cele mai talentate și elegante clarinetiste. Ansamblul Clarino duce cu sine o anumită boemie, o stare de visare, de speranţă. Este un ansamblu dedicat educaţiei și ţinut în viaţă de dorinţa ca muzica cultă să devină parte dintre obiceiurile vieţii, nu din excepţiile sale. Îl întâlniţi în festivaluri (George Enescu, Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, Meridian și Chei) și, sperăm, cât de repede posibil pe un disc.