Diana ROTARU

În lumea mult prea trivializată în care ne e dat să trăim, Diana Rotaru alege să compună piese inspirate de stări de transă şi visare. Nu ştiu cum reuşeşte să menţină aceste stări de interiorizare puternică, pentru că pe Diana o văd mai mereu pe facebook, unde scrie despre toate lucrurile care i se întâmplă în viaţă, de la căţeluşa Brumhilda, la compozitorii care-i plac şi concertele din ziua sau săptămâna aceea. De exemplu, de-acolo ştiu că Diana a fost plecată în Japonia în toamna anului 2018, unde a fost invitată să fie profesor asociat la Takefu International Music Festival. Dintr-o altă postare, din primăvară, mai ştiu că îi place în Japonia şi că s-ar întoarce acolo oricând. Probabil îi place acolo pentru că şi japonezii reuşesc să menţină grădinile zen neatinse de întregul amalgam de tehnologie, exhibiţionism şi absurdităţi (ex: ayurveda pentru animale) prezent în vieţile lor de zi cu zi.

Cred că Diana, atunci când se duce în Japonia, cheltuie banii pe care i-a câştigat cu numeroasele sale premii (George Enescu 2010, Irino Prize Japan 2004, ISCM-IAMIC Young Composer Award Vilnius 2008) şi concerte (este coordonatoarea ansamblului Sonomania). Se ştie că muzica contemporană este un domeniu foarte profitabil. N-aş scrie aşa, dacă n-aş şti încă ceva: că Diana are umor. Şi se inspiră deopotrivă din viziunile sale diurne sau nocturne – uneori dramatice şi suprareale, şi din discuţii libere cu prietenii, pe care îi cultivă, deasemenea, cu foarte mult suflet. Adoră să compună piese care să creeze o conexiune puternică între ea şi cei care le interpretează.